EnglishRomână
Obiectiv turistic

Casa memoriala Ion Borcea

0 / 5

Casa Memorială „Ion Borcea”

 

 

Casa Memorială „Ion Borcea” este un muzeu județean din Racova , amplasat
în adresă corespondență: C.P. 102, O.P. 1.
Casa Memorială de la Racova este casa copilăriei și adolescenței profesorului
universitar Ion Borcea. Casa a fost donată de sora savantului, Eufrosina Borcea Petrovanu.

Astăzi găzduiește expoziția permanentă dedicată vieții și operei marelui
savant, fondatorul oceanologiei românești, unul dintre primii oameni de știință care a
înțeles importanța și rolul oceanului planetar. Expoziția de la casa memorială conține
fotografii de epocă, copii după documente relevante pentru opera și viața savantului și
piese autentice de mobilier.

 

Istoric

 

 

Obiectivul turistic de maximă importanţă din comuna Racova, judeţul Bacău, este
Casa Memorială „Ion Borcea”. Aceasta este o construcţie în stil ardelenesc, care a
rezistat tuturor obstacolelor, de peste două secole.

Casa Memorială „Ion Borcea” este amplasată în centrul localităţii Racova, pe
partea stângă a pârâului omonim. Clădirea a fost ridicată de preotul Ion Marcu şi
presbitera Ecaterina, care au poposit aici după ce au venit din munţi alături de mai mulţi
enoriaşi. Aceştia au fost atraşi de frumuseţea şi liniştea locurilor, care la acea vreme
erau acoperite de păduri.

Construcţia a fost, ani de-a rândul, reşedinţa mai multor generaţii de preoţi, iar
astăzi adăposteşte o expoziţie în cinstea savantului Ion Borcea. Expoziţia a fost
reamenajată în anul 1999, sub conducerea unor muzeografi de la Complexul Muzeal de
Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” din Bacău. Astăzi, în casa memorială din Racova, puteţi
admira fragmente din viaţa savantului Ion Borcea.

Racova este o comună care are multe de oferit. În centrul satului, puteţi admira
clădirea primăriei care a fost ridicată în anul 1886 şi care la începuturile sale a servit pe
post de şcoală şi mai apoi ca loc de casă pentru directorul şcolii. De o frumuseţe
impresionantă este şi biserica din centrul localităţii. Aceasta, a fost construită din lemn
în anul 1820 şi a fost restaurată în anul 1870, urmând ca în anul 1912 să fie
reconstruită în totalitate la îndrumarea preotului iconom Constantin Borcea.

Sfântul lăcaş este de o frumuseţe răpitoare, dar trebuie să ştiţi că odată cu
trecerea timpului a avut nevoie de multe lucrări de restaurare cum ar fi cele efectuate în
anul 1934. În curtea sfintei biserici putem admira monumentul eroilor, pe ale cărui plăci
sunt înscrise numele eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale în cinstea patriei.
Este important să ştiţi că în incinta bisericii mai putem admira stejarul unirii, care
a fost plantat în anul 1928, atunci când aveau loc manifestările cultural artistice
închinate celor 10 ani de când avusese loc Marea Unire. În această perioadă au fost
plantaţi mai mulţi stejari, dintre care câte unul în curtea şcolilor din Gura Văii şi Racova.

 

Pont:

 La vizită încercaţi să evitaţi orele de vârf sau sezonul turistic;
 Fotografiatul şi filmatul casei sunt permise;
 Se poate beneficia de ghid turistic gratuit;
 Cu trenul personal Bacau – Bicaz din Bacau, se coboara in halta Racova.

Luni Marti Miercuri Joi Vineri Sambata Duminica
Inchis 08:00 - 16:00 08:00 - 16:00 08:00 - 16:00 08:00 - 16:00 08:00 - 16:00 08:00 - 16:00

Posteaza un nou Review

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Abonează-te la newsletter !
Descoperă ponturi si oferte de calatorii din toată România. Călătorești mai ieftin dacă ești abonat !