EnglishRomână
Obiectiv turistic

Manastirea Celic Dere

0 / 5

Mănăstirea Celic-Dere

 

Mănăstirea Celic-Dere, situată în nordul Dobrogei, este unul dintre cele mai
importante centre de spiritualitate dintre Dunăre și Marea Neagră. Numele este luat de la
pârâul Celic-Dere. Mănăstirea se află la 25 de kilometri sud-vest de Tulcea și 12 kilometri
vest de Cataloi, pe șoseaua Tulcea- Constanța, în raza comunei Frecăței. Autobuzele pe ruta
Tulcea-Cataloi-Telița au stație chiar în fața mănăstirii. De la Mănăstirea Cocoș se poate veni
cu autobuzul liniei Niculițel-Tulcea până la intersecția Telița, de unde, la dreapta, drumul
asfaltat, de șapte kilometri, duce la stația Celic-Dere (în total, 22 kilometri). Pe același traseu,
cu patru kilometri înainte de intersecția Telița, în stânga șoselei, se vede Mănăstirea Saon.

Scurt istoric

 

Potrivit Marelui Dicționar Geografic al României, așezământul a fost înființat
în 1835 de arhiereul Athanasie Lisivenco. Pe de altă parte, potrivit arhimandritului Roman
Sorescu, mănăstirea a fost întemeiată aproximativ în 1840 de călugări români și doi călugări
ruși reveniți de la Muntele Athos, arhimandritul Athanasie Lisifenco și schimonahul Paisie.

Potrivit unei alte versiuni, în zona în care se află mănăstirea au venit în secolul al XVIII-lea
călugări ardeleni veniți de la Muntele Athos și care au întemeiat vatra monahală construind o
bisericuță din lut și bârne de lemn în locul în care astăzi se află cimitirul. Athanasie Lisifenco
ar fi oprit femeile în mănăstirea întemeiată, iar pentru bărbați a construit o bisericuță și câteva
chilii la circa doi kilometri mai la vale, înființând a doua mănăstire, Celicul Mic sau Celicul
de Jos. Aceasta a fost însă distrusă de incendiu. Arhimandritul Lisifenco (1800-1880,
considerat ctitorul mănăstirii; osemintele i se află într-o raclă argintată, depusă în paraclis, în
dreapta) și Dosoftei Crihana au construit în 1841-1844 o bisericuță cu chilii în formă de
patrulater pe valea pârâului Celic-Dere. Astăzi o troiță arată locul în care s-a aflat acea bisericuță.

În 1845, mănăstirea de călugări Celic-Dere s-a transformat în mănăstire de maici,
aduse din Basarabia. Monahii au fost strămutați lângă balta Saon, unde și-au construit o bisericuță și câteva chilii, adică viitoarea Mănăstire Saon. După 60 de ani, clădirea s-a
degradat din cauza infiltrației de apă din inundații.
Potrivit propriei sale declarații, făcută la 3 septembrie 1857 la consistoriul
duhovnicesc din Ismail, Athanasie Lisifenco (născut în Chilia, Basarabia) a intrat în 1837 în
Mănăstirea Caracal de la Sf. Munte Athos, unde s-a călugărit în 1839. În 1841 a fost hirotonit
ierodiacon și ieromonah, după care a plecat „în părțile Dunării, aproape de Isaccea, lângă apa
numită Celic-Dere, unde a fondat un schit cu hramul Adormirea Maicii Domnului”.

O troiță amintește: „Aicea a fost biserica Sf. Voievozi Mihail și Gavriil, a treia din Mănăstirea
Celic-Dere, ctitorie a arhimandritului Athanasie și dărâmată de inundațiile din 1916. Spre
aducere aminte s-a făcut această însemnare de arhimandritul Porfirie Ștefănescu în 1976]]- august 1977”.

În 1901, episcopul Partenie Clinceni al Dunării de Jos (1886-1902) a pus temelia
actualei biserici, după planurile arhitectului Toma Dobrescu din București, pe platoul din
partea de sud, având în vedere consolidările (terenul fiind în pantă către nord, a fost înconjurat
pe trei laturi cu un zid de piatră). Dar în anul următor, lucrările au fost întrerupte și reluate
abia în 1910, din inițiativa episcopului Nifon Niculescu,(1909 – 1921) cu sprijinul Ministrului
Cultelor și Instrucțiunilor Publice, Spiru Haret care a alocat suma de 145.000 lei.
Lucrările, reluate după planurile arhitectului Dumitru Berechet, au continuat până în
1916 și au fost reluate în 1924-1925. Au fost ridicate biserica mare a mănăstirii și o mare
parte dintre clădirile actuale. Noua biserică a așezământului a fost pictată în 1926-1932 în
frescă de pictorul Gheorghe Eftimiu din București în stil neobizantin, cu motive obișnuite în
bisericile românești din epoca brâncovenească. Biserica a fost sfințită la 2 octombrie 1932 de
episcopul Cosma Petrovici (1921-1947) cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Biserica de
la demisol se sfințește cu hramul „Izvorul Tămăduirii și s-a folosit ca biserică de iarnă pâmă la 1954.

La câțiva pași de biserică se află casa călugăriței Paisia, în curtea căreia a fost
amplasată o troiță pe locul bisericii edificate în 1910, cu sfânta masă protejată de un acoperiș
de tablă și de racla cu moaștele (mâna neputrezită) ctitorului Athanasie, depusă în paraclis.
Potrivit Marelui Dicționar Geografic al României, în 1902 erau 83 de maici și că lângă
mănăstire se afla și o peșteră, unde începând din 1860 erau înhumați morții. Peștera are o
lungime de câteva sute de metri, începând de la mănăstire, răspunzând la Telița. Are mai
multe deschideri. Tunelul încă nu a fost cercetat. În anul 1976 Biserica Mare a mănăstirii
Celic – Dere a fost declarată monument istoric. Începând cu 1 ianuarie 1990 mănăstirea Celic
– Dere a fost trecută în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului – Constanța, înființată tot cu aceeași dată, Arhiepiscop fiind Lucian Tomitanul. Starețele Mănăstirii Celic – Dere de la 1847
până în prezent: Singlitichia Socolova, Apolinaria Horbencova, Antonia Macarova, Arhilaia
Calinicova, Antonia Macarova (a doua oară, 1900-1909), Mihaela Panaiot (arhimandrita,
1909-1921), Pamfilia Iordache (1922-1923), Cleopatra Lazu (1924-1925), Paraschiva
Dumitrescu (1926-1940), Epraxia Stănei (1940-1941), Paraschiva Dumitrescu (a doua oară,
(1941-1947), Pamfilia Iordache (a doua oară, 1948-1951), Maria Odudencu (1951-1963),
Neonila Bolea ( 1964-1967), Ierusalima Bumbac (1967- 1981), Iuliana Mocanu (1981-1991),
Irina Gociu (1991-1996), Meletina Popa (1996-2002), Casiana Mareș din 2002 până în prezent.

La 9 martie 2002, viețuirea de sine a fost înlocuită, pentru îmbunătățireas vieții
monahale, cu rânduiala vieții de obște. Tot atunci, călugărița Casiana Mareș a fost numită
stareța mănăstirii de către I. P.S. Teodosie al Tomisului. Din 25 martie 2008 s-a reînființat
Episcopia Tulcei, avînd în frunte pe P.S. Dr.Visarion Bălțat, care a sfințit și corpul de chilii
pentru maici, o bucătărie și o trapeză, în ziua de 15 august 2008. În prezent mănăstirea are un
efectiv de 59 de vițuitoare și 2 ieromonahi slujitori.

Arhitectura

 

Biserica din piatră a mănăstirii a fost construită între 1901-1916, fiind ctitorită de
episcopul Partenie Clinceni. În 1909, lucrările au fost reluate din inițiativa P.S. Nifon
Niculescu. Au fost ridicate zidurile și acoperișul, inclusiv biserica de la subsol, în baza
planului întocmit de arhitectul Toma Dobrescu din București. Destinația inițială a bisericii de
la subsol era aceea de gropniță. A fost transformată în biserica de iarnă cu hramul Izvorul
Tămăduirii (1932), unde s-a slujit în perioada 1932- 1954.

Biserica mănăstirii este construită în plan triconic, în stil clasic modern, de tradiție
postbizantină. Construcția este caracterizată prin suprapunerea a două biserici. În exterior,
despărțirea bisericilor este marcată de un brâu înconjurător. Are trei turle, una mare pe altar-
naos, octogonală, cu opt ferestre înguste și înalte, prevăzute cu ancadramente din piatră, și
două mai mici, pe pridvorul închis, așezate dreapta-stânga, tot de formă poligonală. Pridvorul
deschis este susținut de patru coloane mari, așezate în față, și alte două (dreapta-stânga) care
mărginesc peretele pridvorului închis.

În pridvorul închis se intră pe o ușă masivă de lemn, prevăzută cu un grilaj puternic de
metal. În dreapta și stânga ușii sunt pictați sfinții apostoli Petru și Pavel. Sus, pe peretele
pridvorului, este pictată scena Adormirea Maicii Domnului. Pridvorul închis este pictat.
În pronaos sunt câte două coloane mari, pe fiecare parte, care îl delimitează de naos. În naos și
pronaos, lumina străbate prin cele două ferestre duble, așezate pe fiecare parte, prevăzute cu
grilaj metalic între ele. Pridvorul închis este luminat de câte o fereastră laterală și câte una
dreapta-stânga în față.

Catapeteasma, executată din lemmn de păr pleit cu foiță de aur, este de mare valoare
artistică, sculptura fiind opera lui Anghel Dima din București. Pardoseala este din parchet.
Acoperișul din tablă. Pridvorul închis, construit mai înalt decât restul bisericii, are în partea
superioară un rând de firide nepictate.
Biserica Adormirea Maicii Domnului adăpostește epitaful Mântuitorului brodat de
maica Antonina în 1865, 85 de strane, policandrul și sfeșnicele lucrate în 1928 la fabrica de
laminate din Brașov. În anul 1953 a fost adusă aici și instalată (funcționând un timp) moara de
vânt. Ea a fost restaurată și declarată monument istoric în anul 1977.

 

Pont:

 Lăcașul monahal posedă o bogată colecție de artă bisericească veche. Muzeul
colecțiilor bisericești adăpostește obiecte de valoare istorică, artistică și documentată:
27 de documente în limbile turcă, arabă și persană; Biblia lui Șerban
Cantacuzino din 1688; icoana Maicii Domnului din 1600; manuscrise și tipărituri din
perioada 1696- 1898.

Posteaza un nou Review

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Abonează-te la newsletter !
Descoperă ponturi si oferte de calatorii din toată România. Călătorești mai ieftin dacă ești abonat !