EnglishRomână
Obiectiv turistic

Manastirea Cozancea

0 / 5

Mănăstirea Cozancea
„Comoară pentru trup și suflet”

 

 

Aflată la peste 30 de kilometri de municipiul Botoşani, comuna Suliţa nu a fost şi
probabil că nu va apărea vreodată, în viitorul apropiat, pe o hartă turistică a României. Şi asta
chiar dacă în spatele sărăciei oamenilor din zonă, localitatea ascunde adevărate comori pentru
suflet şi ochi. Loc necunoscut de către iubitorii de călătorii, dar care se înscrie în paginile
celui mai frumos jurnal de vacanţă, „125 de locuri pentru care iubim România“. Se spune ca
sfinţenia nu zace bătută în aur sau închipuită în clădiri impunătoare. Stă în lucruri simple, dar
binecuvântate de Dumnezeu. De multe ori, nici nu şi-ar închipui omul că ceva atât de simplu
la prima vedere poate fi izvor de linişte şi de împăcare cu Dumnezeu, cu natura, cu sine însuşi.

Scurt istoric

 

 

Prima construcţie din lemn s-a făcut în 1656, de către 3 cazaci pustnici, care s-au
stabilit aici, apoi în 1684 paharnicul Constantin Balş construieşte o biserică din lemn, iar în
1732 Vasile Balş din neamul Coştiugineştilor, ridică pe valea Cozancei biserica de piatră în
timpul Mitropolitului Grigore. Dintotdeauna a fost aici obşte de călugări. În istoricul schitului
sunt trecuţi şi cei care l-au condus în anumite perioade ca: ieromonahul Lavrenţie în 1756,
Iosif Boban în 1847, Varlaam Vantil în 1899; Casian Gavrilescu în 1906; Vasian
Bucovineanul în 1910; Dosoftei Tincu în 1931. În 1953 este transformat în schit de maici
având ca preot duhovnic pe Ioanichie Radovici până în 1960, când Schitul se închide ca
urmare a decretului 410/1959.

 

În 1983 vine ca superior Protosinghelul Elisei Florea, care
datorită meritelor deosebite avute la parohia Coştiugeni a fost ajutat de Mitropolitul Justin să
redeschidă Schitul Cozancea. Din anul 1986 intră superior Ieromonahul Iosif Grigore (stareţ şi
în 1997/1998). Acesta, fire energică şi bun gospodar, reuşeşte ca din fonduri proprii şi din
veniturile schitului să construiască noi clădiri, să repare biserica, s-o picteze şi să zugrăvească
în praf de piatră exteriorul. În anul 1990 Schitul devine mănăstire cu obşte de călugări.
Conform Legii 18 a Fondului Funciar din 1991 se măreşte suprafaţa terenului la 10 ha. Toate
aceste realizări au fost făcute sub îndrumarea lui Pimen Suceveanul, Episcop-Vicar al
Mitropoliei Moldovei şi Sucevei (în prezent Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor).

 

„Comoară pentru trup și suflet”

 

Constuită în stilul moldovenesc al secolului XVIII-XIX bisericuţa te îmbie prin
simplitatea şi răcoarea promisă în zilele de vară. Odată intrat, călătorul este din nou marcat de
simplitate. Aceea simplitate care şi într-un spaţiu redus dă impresia că pătrunde în tot universul.

Nu poţi decât să te rogi aici. Şi fără să vrei, mirosul de tămâie, liniştea
mângâietoare, dar şi semiobscurul te îmbie la o conversaţie cu Dumnezeu. Şi nu după
rugăciuni scrise în cărţi, ci liber, ca cea mai sinceră spovedanie. În acest spaţiu nimeni nu îl va
deranja pe călător, nici măcar vântul darămite cei şase călugări, care sunt aici la Cozancea.
Doar atâţia au mai rămas, schivnicii de la mănăstire. Restul au trecut la cele sfinte sau au
plecat la alte mănăstiri, aici în mijlocul pădurii nu au mai rămas decât ei să se roage. După ce
te hotărăşti să te smulgi din liniştea bisericuţei, pictate în stilul vechilor lăcaşe de cult
moldoveneşti, cu sfinţi martirizaţi şi feţe chinuite de trude sfinţeniei, dai şi peste cei şase locuitori ai mănăstirii.

Sfinţii de la Cozancea

 

Odată ajuns aici, călătorului îi este imposibil să nu afle de Paisie Olaru, călugăr la
Cozancea, intrat în mănăstire cu aproape 100 de ani în urmă. După ce a murit, în urmă cu 12
ani, la schitul Sihla, părintele, un model de sfiţenie şi viaţă duhovnicească a lăsat în urma sa la
Cozancea multe fapte bune, minuni şi chiar şi un loc de pelerinaj.

Paisie Olaru a intrat ca şi călugăr la Cozancea în anul 1921. Încă de la început a frapat prin menirea sa duhovnicească.
Există numeroase poveşti despre felul cum era părintele Paisie la Cozancea. De părintele
Paisie Olaru nu se leagă doar acest model viaţă cristică şi o serie de minuni la care a fost
părtaş la Cozancea. Pe când părintele Paisie se ruga într-o poieniţă de lângă Mănăstire, a auzit
un cor îngeresc şi o voce care i-a poruncit să înalţe acolo o biserică. Fără să crâcnească
părintele Paisie a ridicat acolo un paraclis dedicat Sfântului Mina, devenit loc de pelrinaj. Loc
de pelerinaj este şi chilia sa, acolo unde oamenii spun ca reuşea să facă minuni. Imediat că
oricine află de existenţa acestei chilii, se duce ca atras de o forţă magică să calce pe urmeleduhovnicului.

 

Pont

 La mănăstirea de la Cozancea este o linişte deplină. Şi foarte plăcută.
Odată ce ai ajuns aici şi te-ai lăsat pătruns de atmosfera, greu îţi mai vine să pleci

 Aerul curat şi mireasma copacilor amestecată cu cea de tămâie îţi pătrund
până în adâncul sufletului şi te fac să uiţi câteva momente de toate
neplăcerile vieţii, îţi vindecă toată rănile şi îţi limpezesc mintea.

Post New Review

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Abonează-te la newsletter !
Descoperă ponturi si oferte de calatorii din toată România. Călătorești mai ieftin dacă ești abonat !