EnglishRomână
Obiectiv turistic

Mănăstirea Hadâmbu

0 / 5

Mănăstirea Hadâmbu

 

Mănăstirea Hadâmbu este o mănăstire ortodoxă din România, întemeiată de boierul
grec Iani Hadâmbul în anul 1659 în satul Schitu Hadâmbului, comuna Mironeasa (județul
Iași). Mănăstirea se află la o distanță de 30 de kilometri de municipiul Iași.

Scurt istoric

 

Istoria Mănăstirii Hadâmbu este o istorie de dureri și de bucurii, cu multă pustiire și
moarte, dar având ajutorul necontenit al Maicii lui Dumnezeu. Din unele documente domnești
aflăm că, în anul 1659, voievodul Gheorghe Ghica (1658-1659) i-a dăruit boierului grec Iani
Hadâmbu, fost chelar, un loc „în pădurea Iașilor, la Dealul Mare”, pentru a construi o biserică
cu hramul „Nașterii Preacinstitei și Născătoarei de Dumnezeu”. Un apropiat al domniei,
boierul avea câteva moșii în județele Iași și Vaslui, numai în Iași având 22 dughene, locuri de
case, pivnițe de piatră pe Ulița Mare, case în Târgul vechi de jos . Boierul Iani Hadâmbu a
primit această proprietate cu scopul de a reînnoi o veche bisericuță de lemn din secolul al XV-lea, având hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”.

Pisania care este scrisă în slavona veche, dăltuită în piatră și situată deasupra ușii de la
intrarea în biserică, glăsuiește următoarele: Cu voia Tatălui, cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea
Sfântului Duh, a reînnoit și făcut această biserică dumnealui Iani Hadâmbu în pădurea Iașilor
din Dealul Mare unde este hramul Precistei și Născătoarei de Dumnezeu în zilele lui Io
Ghiorghe Ghica Voievod, în anul 7169 (1659), septembrie 8. Mănăstirea care s-a numit
„Hadâmbu”, după numele ctitorului ei, este un complex monastic fortificat, defensiv, construit în a doua jumătate a secolului al XVII-lea.

Biserica și zidurile sunt construite din piatră de carieră sub forma unei fortărețe,
datorită acelor vremuri vitrege când năvăleau turcii și tătarii, prădând mănăstirile. De-a lungul
existenței sale, Mănăstirea Hadâmbu a fost supusă mereu eroziunii timpului și vicisitudinilor
istoriei. În jurul anului 1810, schitul Hadâmbu era închinat Mănăstirii Galata, iar apoi pentru 3 ani Sfântului Mormânt de la Ierusalim.
Aici au viețuit mai multe generații de călugări greci până în timpul domnitorului
Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), când a fost dată legea secularizării averilor mănăstirești
(1863). În urma acestei legi, monahii greci au fost obligați să părăsească mănăstirea. Abia în
1937, prin voința starețului Iov Mazilu și cu binecuvântarea patriarhului Miron Cristea, sfântul locaș a fost repopulat cu monahi și renovat, cunoscând o scurtă perioadă de înflorire,
până în 1960, când frații au fost alungați de autoritățile comuniste și s-au risipit prin satele
sărace din împrejurimi, unde lucrau cu ziua. Suferința și prigoana cunoscute de acest loc
îndepărtat îi fac astăzi atât pe monahi, cât și pe creștinii pelerini, să fie încredințați că
minunile petrecute aici nu sunt întâmplătoare. Stăruie în aer și în suflete ceva, ca o durere
ascunsă, o istorie de pribegii și bejenii, de suferință îngemănată cu speranță, întru mila Maicii
Domnului. În 1937-1938, preotul Octavian Zmău din Roman a pictat două icoane ale Maicii
Domnului cu Pruncul, pe care le-a închinat, ca danie, Mănastirii Hadâmbu.
În perioada celor treizeci de ani de părăsire a Bisericii, odoarele au fost închise într-o
ladă, în altar, așteptând ieșirea la lumină. Răbdarea Maicii Domnului se măsoară în veacuri.
Aștepta, cu sfințenie, ca icoana ei să fie descoperită din nou, să izvorască din nou milostivire
și îndurări. În 1990, odoarele au fost așezate cu cinste în Biserică, dupa noua sfințire a
acesteia, iar cațiva ani mai târziu li s-a făcut ferecătura de aur și de argint. Icoana a fost donata
Schitului din Dealul Mare, cum este cunoscuta Manastirea Hadambu, de ieromonahul Iov
Mazilu, egumenul acestui schit. Icoana a fost apoi ferecată în argint de meșterul Ion Contfas din Târgu Neamț.

În anul 2003, izbucnind un incendiu, arde în întregime o casă monahală și moare un
tânar sucevean, Nicușor Leuca. Obiectele bisericești din casă ard, însă, prin miracol, doar
icoana Maicii Domnului, în sute de exemplare litografiate, rămâne neatinsă. Pe langă această
icoană care în mod nu prea obișnuit o reprezintă pe Maica Domnului ținând pruncul în partea
dreaptă (stânga privitorului), mai sunt alte trei icoane făcătoare de minuni.

Pont:

 Printre obiectele de cult renumite ale mănăstirii se distinge în mod deosebit prin
densitatea sa picturală și prin atmosfera gravă pe care o degajă Icoana Maicii
Domnului cu Pruncul, considerată ca fiind făcătoare de minuni.

Post New Review

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Abonează-te la newsletter !
Descoperă ponturi si oferte de calatorii din toată România. Călătorești mai ieftin dacă ești abonat !