EnglishRomână
Obiectiv turistic

Manastirea Mainesti

0 / 5

Mănăstirea Mâinești

 

Întâi a fost o biserică mică, din lemn şi nuiele, ctitorită de ispravnicul Matei Bârzeanu
într-un an (1742-1743), apoi o biserică nouă, din zid, îi ia locul aproape 70 de ani mai târziu,
pentru ca în 2005 să se construiască o nouă biserică, trecând nemeritat în uitare lăcaşul care,
se spune în folclorul local, i-ar fi adăpostit, la finalul unei vieţi tumultoase, chiar pe haiducii
lui Iancu Jianu. Viaţa mânăstirească lua fiinţă la Mâineşti, lângă Balş, judeţul Olt, cu peste
250 de ani în urmă, atunci când ispravnicul Matei Bârzeanu construia, între 1742-1743, o „biserică mică din lemn şi nuiele“.

O închină, după obiceiurile vremii, ca metoh Episcopiei Râmnicului, episcopie de care
avea să fie legată până recent. În anii care vin este înzestrată, tot după obiceiuri, cu vii şi alte
moşii. Ctitoria ispravnicului Bârzeanu, care primise hramul „Sfinţii Voievozi“, suferă mult,
astfel că, în anul 1805, chiar Popa Nicolae Postelnicul, Ioanichie Preda şi postelnicul Nicolae
Mâinescu încep construcţia unui nou lăcaş, din cărămidă şi piatră, finalizat doar patru ani mai
târziu, conform datelor disponibile pe site-ul oficial al Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor.
Timp de doi ani, între 1810-1812, se execută pictura, iar la sfinţire biserica primeşte hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“.

Arhitectura și pictura

 

Arhitectura bisericii care şi astăzi are mare nevoie de investiţii este deosebită.
„Construită în formă de navă, din zid de cărămidă gros de 70 cm, aceasta este prevăzută cu
pridvor, iar catapeteasma este din zid. Naosul este delimitat de pronaos printr-un zid de
cărămidă care are pe mijloc o deschidere cât o uşă şi două deschideri laterale mici. Deasupra
naosului se află o turlă oarbă în formă octogonală, în exterior având opt ferestre înalte şi înguste.

Intrarea în pronaos se face printr-o uşă masivă din stejar, simplă, aşezată în partea de
vest. Pridvorul este deschis, susţinut de patru coloane masive în faţă şi două în spate, cuprinse
în zidul pronaosului. Pardoseala este din duşumea de scândură, iar acoperişul din tablă
zincată. Faţadele exterioare sunt văruite în alb şi au un brâu median simplu.“, este descrisă de
specialişti, citaţi de reprezentanţii Episcopiei Slatinei.

Pictura, executată în tehnică fresco, în nuanţe de roşu, albastru, gri, puţin verde şi
galben, predominând încadraturile şi brâiele cu linii negre şi roşu închis, îi înfăţişează pe
ctitori, în costume de epocă în care apar elemente specifice portului popular. Pe zidul de sud
al pronaosului sunt portretele lui jupân Tănasie, preotesei Ancuţa, jupâniţei Măriuţa
postelniceasa, jupânului Ion Postelnicul şi ale preoţilor Mihai şi Nicolae. Pe zidul din vest
sunt cele ale preotesei Stanca şi ale preotului Nicolae Mâinescu, cei doi ţinând biserica
împreună cu jupân Enache, postelnicul Măinescu şi jupâneasa Sanda postelniceasca. Pe cel
din nord se află Iordache, Preda şi Nicolae logofăţii, fraţii Păunei logofeteasa.

 

Pont:

 În interiorul mănăstirii se află Schitul haiducilor. O uşă secretă, în partea stângă a
bisericii, care se deschide spre un tunel îngust şi înalt de 1,6 m, tunelul sfârşindu-se
într-o moviliţă de pe dealul aşezat lângă biserică, a întărit poveştile despre
ascunzătoarea lui Iancu Jianu, vorbindu-se ca despre locul în care s-a petrecut
întîlnirae de taină între Iancu Jianu şi Tudor Vladimirescu.

Posteaza un nou Review

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Abonează-te la newsletter !
Descoperă ponturi si oferte de calatorii din toată România. Călătorești mai ieftin dacă ești abonat !