EnglishRomână
Obiectiv turistic

Manastirea Mihai Voda

0 / 5

Mănăstirea Mihai Vodă

 

Mănăstirea Mihai Vodă este una din cele mai vechi construcții din București păstrate
până astăzi, ctitorie a lui Mihai Viteazul. Zidită în anul 1594 și așezată în centrul unei incinte
înconjurate cu ziduri, sub forma unei cetăți, complexul mănăstirii a suferit mai multe
transformări de-a lungul timpului, îndeplinind variate funcții, cum ar fi: reședință domnească,
spital militar, școală de medicină, Arhivele Statului. În incinta complexului mănăstirii, în
centrul curții, se găsea un sit arheologic din perioada geto-dacică(mileniul I î.Hr., inclusiv
locuiri ulterioare), unde s-au găsit o vatră, numeroase vase precum și alte vestigii.

Scurt istoric

 

Ctitorită în anul 1594 de voievodul Mihai Viteazul, în timpul în care era ban
al Olteniei, biserica a fost amplasată pe vârful dealului din fața Podului Mihai Vodă, deal care
mai târziu se va numi Dealul Mihai Vodă. Construcția a fost ridicată pe locul unei bisericuțe
din secolul al XV-lea, construită probabil din lemn de către Vlad Dracul (conform unor
documente din 1696). În curtea acestei bisericii, sub un păr, a fost decapitat de către turci fiul
lui Vlad Călugărul, Prințul Vlăduț, la vârsta de 16 ani, după doar 2 ani de domnie.
Unele documente din 1433 numesc Biserica Sf. Niculae sau Sfântul Nicolae din
Pâlcov. Între anii 1558-1559 aflându-se în ruină, bisericuța este refăcută de jupâneasa Caplea
din Stănești, urmașă a boierului Mogoș, mătușă a boierilor Buzești. Jupâneasa dotează
așezământul cu cele necesare rânduielilor bisericești și închină biserica ca metoh mănăstirii
Simonopetra de la Muntele Athos. La moartea sa, în jurul anului 1585, va fi îngropată aici, iar
mănăstirea primește numele de Mănăstirea postelnicesei Caplea sau Mănăstirea Sf. Nicolae al
postelnicesei. La porunca lui Petru Cercel, fratele lui Mihai Viteazul, rămășițele trupești ale
jupânesei sunt dezgropate și mutate la Mănăstirea Bolintin, iar așezământul este distrus și
călugării alungați. La mănăstirea Bolintin datorită unor neînțelegeri ale călugărilor asupra
drepturilor de proprietate, cedate de jupâneasa Caplea, aceștia au dezgropat-o și i-au împrăștiat oasele.

Cândva înainte de anul 1591, mănăstirea refăcută de jupâneasa Caplea a fost
reconstruită ca schit și a primit numele de Biserica Albă-Postăvari. Conform unor legende,
aici ar fi existat o icoană făcătoare de minuni la care Mihai Viteazul s-a închinat și a făcut legământul construirii mănăstirii Mihai Vodă, ținând cont și de o tradiție a vremii conform
căreia o mănăstire nouă trebuia construită pe ruinele uneia vechi.

 

Legenda mănăstirii

 

 

Există și o legendă, cu mai multe versiuni, care explică motivația construirii acestei
mănăstiri, de către Mihai Viteazul. Conform acestei legende, într-o iarnă deosebit de geroasă,
undeva între anii 1589-1591, Mihai, fiul vitreg al lui Pătrașcu Vodă cel Bun este prins din
porunca lui Alexandru-Vodă cel Rău, pe motiv că ar fi uneltit pentru a ajunge la domnie.
Mihai este dus spre Piața Sf. Anton, locul în care trebuia să fie executat prin decapitare.
Drumul spre piață trecea pe lângă Biserica Albă Postăvari de sub Dealul Spirei, iar Mihai cu
permisiunea gărzilor se oprește la Sfânta Liturghie a bisericii și se închină la icoana Sfântului
Nicolae, făcând totodată și legământul de a construi o mânăstire pe dealul din apropiere, dacă
va scăpa cu viață din această situație. Versiunile legendei oferă două variante prin care Mihai
a scăpat de osânda pregătită de Alexandru-Vodă cel Rău. Prima vorbește despre o garanție
depusă de 12 boieri, iar a doua accentuează calitățile fizice ale lui Mihai, ,,un bărbat falnic și
deosebit de arătos”. La vederea lui Mihai, gâdele înspăimântat ar fi aruncat securea și ar fi
fugit. Conform acestei variante Mihai ar fi fost eliberat la presiunea membrilor comunității,
strânși la locul execuției. Eliberat, Mihai își ține promisiunea luată în fața lui Dumnezeu și
construiește mănăstirea.

 

Pont:

 Mănăstirea nu oferă cazare, dar se gasește ușor, fiind amplasată în București

Post New Review

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Abonează-te la newsletter !
Descoperă ponturi si oferte de calatorii din toată România. Călătorești mai ieftin dacă ești abonat !