EnglishRomână
Obiectiv turistic

Manastirea Petru Voda

0 / 5

Mănăstirea Petru-Vodă

 

Mănăstirea Petru Vodă este o mănăstire ortodoxă, care aparține administrativ de Arhiepiscopia Iașilor.

Este cunoscută atât ca centru semnificativ de pelerinaj și turism ecumenic din zona
Neamțului, precum și prin caracterul de memorial al martirilor din temnițele regimului
comunist, implicarea socială și facilitarea asistenței medicale pe plan local. Deasemeni,
numele ei este asociat unor personalități relevante din punct de vedere al ortodoxiei românești
contemporane (Arhimandritul Iustin Pârvu, părintele Atanasie Ștefănescu, preotul Gheorghe
Calciu-Dumitreasa) și culturii românești (poetul Radu Gyr) precum și implicării active în
disputele naționale privitoare la pașapoartele biometrice și exploatarea gazelor de
șist. Administrativ tutelează alte mănăstiri sau schituri – tot în zona Neamțului.

Scurt istoric

 

În anul 1991 a început construcţia la Mănăstirea Petru Vodă. Deşi a întâmpinat mari
greutăţi privind finanţarea şi asigurarea materialelor de construcţie, muncind cu multă trudă
împreună cu tânăra obşte, Părintele Iustin a reuşit să ridice în scurt timp biserica şi trei clădiri
din lemn pentru stăreţie, chilii, trapeză, bucătărie şi arhondaric.
Biserica cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, finalizată în anul 1992, a
fost construită din grinzi de lemn, pe fundaţie de beton. Catapeteasma din lemn de stejar a fost
sculptată de meşterul Pantelimon Peiu din Târgu-Neamţ. Pictura bisericii a fost realizată în
perioada 1994-2000, în tehnica tempera, de către pictorul Mihai Gabor din judeţul Neamţ.
În anul 2013, ca urmare a dorinței testamentare a Părintelui Iustin Pârvu (trecut la
Domnul pe 16 iunie 2013), în ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Pantelimon (27
iulie) părintele Hariton Negrea a fost hirotesit stareț al Mănăstirii Petru Vodă de către IPS Mitropolit Teofan.

Arhitectura

 

Biserica din lemn a fost terminată în 1992. A fost pictată în perioada 1994-2000 în
tehnică tempera de către pictorul Mihai Gabor în stil bizantin, atât în interior cât și în exterior.
Biserica este contruită din grinzi de lemn, pe o fundație de beton. Catapeteasma –
realizată de Pantelimon Peiu din Târgu Neamț, este din stejar. O turlă octogonală prelungește
în sus naosul. Intrarea în pridvor se face prin partea sudică, printr-o ușă sculptată în stejar.

 

Pont:

Obiective turistice de vecinătate
 Piatra Teiului
 Bisericile de lemn din: Galu, Buna Vestire din Poiana Largului și Trei Ierarhi din Poiana
Largului, Pipirig
 Catedrala Munților din Pipirig

Post New Review

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Abonează-te la newsletter !
Descoperă ponturi si oferte de calatorii din toată România. Călătorești mai ieftin dacă ești abonat !