EnglishRomână
Obiectiv turistic

Manastirea Tismana

0 / 5

Mănăstirea Tismana

 

Mănăstirea Tismana este unul din cele mai vechi așezăminte monahale din Țara
Românească. Aceasta este așezată pe un vârf de stâncă de pe muntele Stârmina, într-o zonă
împădurită, lângă Peștera Sfântului Nicodim, pe malul drept al râului Tismana, în județul Gorj.

Scurt istoric

 

Tradiţia spune că Sfântul Nicodim a primit în vis poruncă de la Maica Domnului să îi
ridice mănăstire „la cascade”, așa că a plecat de pe Sfântul Munte în căutarea acelui loc. În
drumul său spre locul viitoarei Mănăstiri Tismana, Sfântul Nicodim a ridicat mai multe
mănăstiri și schituri (Vratna și Mănăstirița în Serbia; Vodița, Gura Motrului, Topolnița,
Vișina, Aninoasa, Tismana în Țara Românească și Prislop în Țara Hațegului).

Mănăstirea Tismana, ctitorită de Sfântul Nicodim cu ajutorul domnitorilor Basarabi
Radu I și fiii săi, Dan I și Mircea cel Bătrân, ar fi fost sfințită la 15 august 1377. Tismana a
fost încă de la început o mănăstire bogată, fiind înzestrată de Radu I cu multe sate și moșii,
case, vămi, odoare și veșminte liturgice, iar de cneazul Lazăr, cu zece sate din Serbia.
Conform unor cronici întocmite de Gavriil Preotul, în secolul al XVI-lea Mănăstirea
Tismana s-a aflat sub semnul unor prefaceri. La inițiativa lui Neagoe Basarab (1512-1521) și
a doamnei sale, Despina, au avut loc lucrări de restaurare și s-a acoperit cu plumb toată
biserica. Zugrăvirea policromă a bisericii s-a făcut în 1564, în timpul domniei lui Petru cel
Tânăr, de către Dobromir din Târgoviște, cu cheltuiala marelui vornic al voievodului, Nedelcu Bălăceanu.

În anii 1610-1611 așezământul monastic a avut de suferit în urma jafurilor și a
distrugerilor produse de oștile conduse de principele Transilvaniei, Gabriel Bathory, care
pustiiseră întreg teritoriul de la sud de Carpați. Ajuns domn al Țării Românești în 1632, Matei
Basarab a întărit Mănăstirea Tismana pentru eventualele vremuri grele: a consolidat vechile
fortificații ale cetății și a refăcut din piatră biserica spitalului mănăstiresc.
Cu precădere în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, când vechile fortărețe ale Țării
Românești fuseseră distruse din ordinul Porții Otomane, Mănăstirea Tismana a fost silită de
împrejurări să servească și drept cetate. În urma luptelor dintre otomani și austrieci,
Mănăstirea Tismana a suferit multe stricăciuni.

Mănăstirea Tismana a jucat un rol foarte important în timpul mișcării revoluționare din
1821, Tudor Vladimirescu organizând aici o bază de pregătire și rezistență. A fost ultimul
bastion de care s-au izbit armatele otomane, aici s-au dat ultimele lupte între panduri și
otomani, când mănăstirea a fost asediată. De-abia în 1822 biserica a fost redeschisă cultului.
Mijlocul secolului al XIX-lea a reprezentat o epocă de mari transformări pentru
vechiul monument, care n-au avut, însă, cel mai fericit rezultat. Din inițiativa domnului
Gheorghe Bibescu, au fost ridicate fațade încărcate cu ornamentica neogotică apuseană, în
vădit contrast cu lăcașul din centrul incintei. În 1855 a fost dărâmat pridvorul pe trei laturi din
jurul bisericii, și înlocuit cu o construcție mică, susținută pe patru stâlpi, așezată în fața intrării de vest.

După incendiul din 1861, bolniţa de la Tismana a rămas în ruină până în 1909, dată la
care s-au început reparaţiile, dar lucrările au fost întrerupte până în anul 1915. Nu s-au putut
continua nici de data aceasta, întrucât în 1916 România a intrat în „Marele Război”, aşa încât
abia în 1919 ctitoria basarabă a fost complet refăcută.
În 1934 au fost întreprinse săpături arheologice care au cuprins o mare parte din
interiorul edificiului şi s-au extins ulterior şi în afara sa.

Arhitectura

 

Biserica Mănăstirii Tismana a fost sfințită la 15 august 1378 cu hramul „Adormirea
Maicii Domnului”, fapt întărit documentar de hrisovul Voievodului Dan I din 1385, 3
octombrie, care se păstrează și astăzi. Ea este construită în stil bizantin, plan triconc, cu ziduri
de piatră foarte groase, cu trei turle pe naos, pronaos și pridvor și este susținută

de contraforți și de pridvorul ce înconjoară pronaosul și o parte din naos.
De-a lungul timpurilor, datorită deselor prigoane ale păgânilor asupra țării noastre,
Mănăstirea Tismana a suferit mai multe distrugeri și transformări, multe refaceri și donații din
partea voievozilor Basarabi și a unor boieri înstăriți, mănăstirea fiind ctitorie voievodală și un
puternic loc strategic. În 1520 voievodul Neagoe Basarab a acoperit biserica cu plumb;
în 1541 domnitorul Radu Paisie a făcut chenarele și ușile bisericii mari; Matei Basarab a făcut
biserica mică a spitalului mănăstiresc (1650), clopotnița și a dăruit un clopot mare; marele ban
al Craiovei Cornea Brăiloiu a refăcut chiliile și casele egumenești, de asemenea a făcut mari
donații mănăstirii; Jupâneasa Stanca Glogoveanu a refăcut pictura (1733 și 1766) și ușile
bisericii (1782). Importante danii și obiecte de cult a făcut Constantin Brâncoveanu. Mănăstirea Tismana a fost reconstruită în 1855 de arhitectul român de
origine sileziană Carol Benesch.

Pictura

 

La început biserica a fost zugrăvită într-o singură culoare, în ocru, cu figuri geometrice
și florale. Prima pictură iconografică a fost executată abia în secolul XVI (1564) de pictorul
Dobromir din Târgoviște. Această pictură în culori vegetale se află și astăzi pe pereții din
pronaos fiind cea mai veche pictură bizantină ce se păstrează în Țara Românească. În
anul 1732 se reface pictura din Naos și Sfântul Altar cu ajutorul material al Doamnei Stanca
Glogoveanu, în Pronaos fresca din 1564 nu a fost distrusă, ci peste ea a fost aplicată o nouă
frescă datată 1766 pictor fiind Dimitrie Diaconu.

În 1955, în cadrul lucrărilor de restaurare a Mănăstirii conduse de G. Russu s-a trecut
la extracția frescei din 1766 din Pronaos – caz unic în Europa. Fresca extrasă a fost
încorporată în pereții muzeului mănăstirii și pe coridoarele chiliilor. Totodată s-a restaurat și
conservat prima pictură, din 1564, care a fost lucrată după toate canoanele artei bisericești, cu
deosebit talent și evlavie. La realizarea celor nouă registre ale Sinaxarului s-a folosit un roșu
oriental – culoare specifică doar Mănăstirii Tismana. O ultimă pictură a bisericii s-a făcut
în pridvor care a fost reconstruit în 1983, după planul Sfântului Nicodim și pictat în 1994 de
pictorul Grigore Popescu din Câmpulung Muscel. Este pictură bizantină, cu desen corect și
armonie discretă a tonurilor cromatice, cu prezentare iconografică unică. Aici, pentru prima
dată sunt pictați toți sfinții daco-români descoperiți și canonizați în ultimii ani ai secolului al
XX-lea, alături de toți sfinții români ce se prăznuiau.

 

Pont:

 În imediata apropiere se află două unități cu regim hotelier:
 Arhondaric Tismana (hotel) – 120 locuri (52 de camere și 4 apartamente).
 Tabăra ”Sf. Nicodim” Tismana – 70 locuri (camere de 2, 3, 4, 5, 6, și 8 paturi).

Post New Review

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Abonează-te la newsletter !
Descoperă ponturi si oferte de calatorii din toată România. Călătorești mai ieftin dacă ești abonat !