EnglishRomână
Obiectiv turistic

Pestera cu aburi

0 / 5

DESCRIERE

 

Grota cu Aburi are doar 14 metri lungime, dar te poartă cu gândul prin locuri stranii. Asta pentru că peştera nu a primit întâmplător acest nume. Peştera răsuflă aburi fierbinţi, de până la 56 grade Celsius, printr-o crăpătură în stâncă. Vaporii sunt degajaţi de apa unui izvor termal care ţâşneşte prin crăpăturile peretului din stâncă. Interesant este faptul că în grota din judeţul Caraş-Severin drumeţii pot simţi şi un miros puternic de sulf, care este însoţit de bolboroseli înfundate asemănătoare cu fierberea unui cazan în clocot.

În Peştera cu aburi pot fi întâlnite şi impresionante stalactite gelatinoase, de opt centimetri grosime, formate datorită pungii de aer cald. La grotă se poate ajunge prin Piaţa Hercule, din vechea parte a staţiunii Băile HerculaneAstfel, această bolboroseală te duce cu gândul la o imagine a infernului. Datorită emanaţiilor sulfuroase, pe pereţii Peşterii cu aburi s-a dezvoltat un muşchi pe care-l găsim doar aici, philonotis schliephackei. Acesta a fost motivul pentru care s-a propus crearea unei rezervaţii în acest loc.
Denumirea peşterii cu aburi este datorată unei crăpături din care ies aburi fierbinţi ce au în jur de 52-56 grade Celsius şi care emană un puternic miros de pucioasă însoţit de bolboroseli înfundate asemănătoare cu fierberea unui cazan în clocot
Accesul către grotă se face prin Piaţa Hercule, din partea veche a staţiunii Băile Herculane
Pe traseu sunt câteva puncte de belvedere, ocazia bună să faceți scurte popasuri, să trageți în piept un aer puternic ionizat și să admirați frumoasele peisaje montane. Vei rămâne impresionat de traseu, dar și mai mult de această peșteră, ascunsă sub o stâncă.

LEGENDE

 

Legendele Peşterii cu aburi ne aduc aminte de puterea zeilor din antichitate, spunându-se astfel ca aceasta a fost acum 2500 de ani locaţia unui altar al unei zeiţe. Potrivit datelor se spune ca Burebista, în timpul domniei sale, a ajuns la Peştera cu aburi pentru a discuta cu zeiţa şi pentru a i se oferi ajutor în faţa duşmanilor străini.

O altă legendă a Peşterii cu aburi mai spune ca Hercule a devenit inlocuitorul zeiţei Bendis în pestera. Cu ajutorul aburilor ce ieşeau necontenit din despicătura din peştera, romanii au primit de nenumărate ori ajutor, aburii având proprietăţi vindecătoare asupra organismului.

Post New Review

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Abonează-te la newsletter !
Descoperă ponturi si oferte de calatorii din toată România. Călătorești mai ieftin dacă ești abonat !