EnglishRomână
Obiectiv turistic

Pestera Floriilor

0 / 5

 

DESCRIERE

 

Este una dintre peşterile recent descoperite în România, iar aceasta se datorează intrării foarte strâmte, greu de observat, situată la baza unui fagi. Peştera Floriilor a fost descoperită în anul 1992 de către un speolog Cornel Naidin şi este situată în zona montană la circa 30 de km nord faţă de oraşul Târgu Jiu, în Cheile Sohodolului din Munţii Vâlcan (Carpaţii Meridionali), pe teritoriul judeţului Gorj.

De la o vreme, Peştera Floriilor, „frumos concreţionată, cu stalactite, stalacmite, domuri, baldachine, bazinaşe“, este cuprinsă în circuitul turistic pe Valea Sohodolului, fiind recomandată şi companiilor care îşi trimit angajaţii la team building-uri şi relaxare, în această parte de ţară.

E obligatoriu să îi treci pragul de piatră ca să poţi vorbi mai departe despre ea. Iar drumul până acolo îţi dă suficiente motive să vrei să o vezi. Intrările pe chei, Gârla Vacii, Nările, Oglinda, Valea Jgheabului, Izbucul Pătrunsa cu tunelul şi Peştera Pătrunsa, izbucurile de la Prilejele îţi taie respiraţia.

Accesul în peşteră este permis doar în prezenţa unor speologi şi numai cu echipament corespunzător, deoarece, după o intrare aproape târâş, coborârea se face cu corzi de susţinere.

Post New Review

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Abonează-te la newsletter !
Descoperă ponturi si oferte de calatorii din toată România. Călătorești mai ieftin dacă ești abonat !