EnglishRomână
Obiectiv turistic

Pestera Huda

0 / 5

DESCRIERE

 

Înainte de toate trebuie să știți că peștera se găsește în Munții Trascăului din județul Alba. Din punct de vedere administrativ se află pe teritoriul localității „Sub Piatră”, o denumire oarecum ironică dacă ținem cont de faptul că Huda înseamnă groapă și dacă alăturăm cuvintele ne iese Groapa lui Papară de Sub Piatră. Despre Huda lui Papară se spune că are nenumărate aspecte interesante, însă cel mai interesant este gradul ridicat al denivelărilor, iar în plus aici trăiește cea mai mare colonie de lilieci de pe întreg continentul.

Imaginile de aici sunt absolut impresionante mai ales dacă ținem cont de faptul că în subteran există și cea mai înaltă cascadă din toate peșterile din țara noastră. Tot din acest capitol putem aminti faptul că aici există cel mai mare debit de apă, acest lucru fiind posibil dintr-un motiv simplu, mai exact în arealul acesteia se unesc trei pâraie Seaca, Ponor și Poieni. Cele din urmă formează cel mai mare bazin de acest tip din România.

Intrarea în peșteră se face printr-o despicătură uriașă, parcă provenită din timpuri străvechi, care atinge o înălțime de aproape 40 de metri, dar la baza căreia lățimea nu depășește șase metri. Din acest punct încep și motivele din vina cărora precizam că peștera este una periculoasă. Exact din partea de început se găsește un lac adânc de aproximativ doi metri și lung de vreo 50 pe care dacă vreți să vizitați peștera trebuie să-l traversați.

Imediat după acesta se ajunge la cascada Evantai, un bloc confecționat din piatră pe care trebuie să-l escaladați dacă vă doriți să continuați (grijă mare pentru că zona este periculoasă). Dacă totul a decurs conform planului în continuare urmează o stâncă înfiptă în perete care are un nume de-a dreptul romantic – Inima de Piatră. În continuare mai departe drumul se parcurge pe sub această stâncă, prin apă de mici dimensiuni până la alte blocuri de piatră care trebuie escaladate.

Odată cu traversarea acestor peripeții se ajunge în final la Sala Minunilor, o cavernă impresionantă ca mărime, care atinge aproximativ 100 de mtri înălțime. Pe tavanul acesteia se observă liliecii și se pot admira în adevărata lor splendoare stalactitele de până la opt metri

În Peştera Huda lui Papară se află cea mai bogată faună chiropteră din Europa, cea mai mare colonie de lilieci de pe bătrânul continent. În anii 2007-2008, cercetătorii au descoperit aproximativ 84.000 de lilieci din nouă specii. Numărul cel mai mare de lilieci este dat, în special de 4 specii. Una dintre acestea formează colonii de până la 750 de exemplare, care, de asemenea, reprezintă un record european. Potrivit estimărilor, peştera ar avea peste 60 de vagoane de chiropterit, fiind şi din acest punct de vedere un record în ţară..

Peştera a fost amenajată pentru vizitare în 1986 dar sistemul de acces a fost distrus în întregime de viituri. Nu are ghid şi vizitarea ei poate fi facută numai de speologi foarte experimentaţi. Peştera este o capcană care poate surprinde vizitatorii în caz de ploaie torenţială sau topirea bruscă a zăpezii. În anul 1980 o echipă de la Polaris Blaj condusă de Viorel Luduşan a fost surprinsă de o viitură cauzată de topirea zăpezilor în Labiritul Luduşan pe care tocmai îl descoperiseră. Reacţia rapidă a speologilor i-a salvat. Situaţia s-a repetat în 2010 cand trei speologi de la Geoda Târgu Mureş au fost surprinşi de viitură aproape de finalul peşterii. Ei au reuşit să se întoarcă pe galeria activă urmărind scăderea nivelului apei. După 24 de ore au fost salvaţi cu ajutorul echipelor Salvamont ajunse la faţa locului. În 2013 peştera a fost închisă cu poartă metalică şi vizitarea a fost interzisă.

Misterul şi legendele din jurul peşterii sunt completate şi de un fenomen bizar. Pentru casele din mica depresiune de la gura peşterii, soarele răsare de două ori pe zi. Astfel, la orele dimineţii, soarele apare de după culmea Bedeleului şi se ridică pe cer. După câteva ore, dispare după vârful peretelui de calcar ce adăposteşte peştera. Acest perete impozant acoperă aici jumătate din bolta cerului. După aproape două ore, soarele răsare iarăşi în partea vestică a muntelui şi apune seara după culmile mai domoale de la vestul depresiunii.

Huda lui Papară este locul care a ţinut în viaţă legenda şi tradiţia solomonarilor, unul dintre cele mai enigmatice personaje ale mitologiei populare româneşti. Stăpani ai vânturilor şi călători prin nori, solomonarii trăiesc în poveste, dar şi prin pădurile Bucovinei sau prin cătunele Apusenilor. Faptul că în zi senină de vară, fără nici un semn special, apa pârâului îşi înzeceşte debitul pentru câteva ore, măturând în cale animale, căpiţe de fân de pe lunci, uneori chiar oameni, nu putea avea decât o explicaţie. În peştera îşi au ”sălaş” solomonarii aducători de ploie şi balaurii lor. Legenda spune că în peşteră sunt lacuri imense şi când balaurii se scaldă, apa dă peste marginea lacurilor şi inundă totul în aval. În realitate, în zona Vânătare, aflată peste munte, o ploaie torenţială de vară nevăzută din cătunul de Sub Piatră, căra crengi şi căpiţe cu care înfunda Ponorul de la Vânătări. În această pâlnie se adunau cantitaţi enorme de apă, care reuşeau într-un sfârşit să spargă dopul format şi să inunde peştera şi Valea Morilor. Totul dura câteva ore, apoi se revenea brusc la normal. Fenomenul era foarte neregulat, de doua sau trei ori într-un deceniu

 

LEGENDE

 

Au fost identificate urme ale omului preistoric, resturi de unelte de piatră neslefuite care ar putea aparţine omului de Neanderthal. Legenda spune, de asemenea, că Zamolxes, zeul dacilor, s-a retras într-o peşteră din Trascău, cea mai mare şi mai vizibilă. Aceasta ar putea fi Huda lui Papară. Preluat din latină şi modelat în română a rezultat numele de Huda lui Papară

Post New Review

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Abonează-te la newsletter !
Descoperă ponturi si oferte de calatorii din toată România. Călătorești mai ieftin dacă ești abonat !