EnglishRomână
Obiectiv turistic

Pestera Ialomitei

0 / 5

DESCRIERE

Peștera Ialomiței a fost un loc de interes pentru om de când s-a ridicat în două picioare. A fost casă, adăpost, loc de pelerinaj, loc ritualic, sălașul zeilor și loc iubit de Dumnezeu.

 

Prima descriere este făcută de Klemlauf în 1793, dar Peştera Ialomiţei era cunoscută cu mult timp înainte, căci Mihnea Vodă cel Rău s-a ascuns aici în 1510. Schitul construit în sec. XVII de călugării mănăstirii Sinaia (distrus de un incendiu) l-a impresionat puternic pe călătorul englez John Padget, prin sălbăticia şi pitorescul locului. El relatează că după spusele bătrânilor călugări, peştera merge preţ de multe zile prin munte, deşi pe atunci nu se cunoştea decât Grota lui Mihnea Vodă. În 1896 L Popovici-Haţeg şi L Sângeorzan descoperă cea mai mare parte a peşterii, până La Altar. În 1911, biospeologul C. N. Ionescu explorează încă 120 m în amonte de La Altar.
Portalul, înalt de peste 10 m, deşi urâţit de un gard metalic şi stâlpi electrici, ne reţine atenţia prin geometria sa : lespezile slab înclinate ale tavanului sunt strate de calcar jurasic, bogat în resturi fosile. Grota Mihnea ne impresionează prin dimensiunile sale, iar în timpul iernii şi prin stalagmitele de gheaţă formate pe seama infiltraţiilor de apă. În capătul sălii întâlnim o a doua poartă şi pătrundem în Pasaj – un tunel scund, care după câţiva metri ne conduce în Sala Decebal, cu o scurtă prelungire, Galeria Sfânta Ana, unde nu avem nimic deosebit de privit. Urcăm apoi abrupt o succesiune de scări printr-o galerie strâmtă, prin care curge apă în perioadele umede ale anului. După acest urcuş pătrundem într-o nouă săliţă : este punctul La răspântie, căci de aici ne putem abate fie la dreapta pentru a vedea Lacul, fie la stânga, spre Sala Urşilor.
Optând pentru a doua variantă, ne strecurăm mai întâi pe sub o boltă scundă şi iată-ne într-un spaţiu uriaş : Grota Urşilor, lungă de 60 m, lată de 30 m şi înaltă de 25 m, este una dintre marile săli din peşterile noastre. Ea reprezintă şi cel mai demn de admirat obiectiv al peşterii, din păcate slab pus în valoare de actuala amenajare. Sala Urşilor a avut cu mult mai multe podoabe, care au fost distruse de turiştii ce s-au perindat de aproape un secol. Pe la 1920, aici s-a desfăşurat şi un original concurs de tir: Concurenţii : elevi-ofiţeri veniţi într-o excursie ; ţintele : stalactitele din bolta Sălii Urşilor. Se mai pot vedea totuşi stalagmite masive „tip sfeşnic”, cu partea superioară foarte plată, caracteristice sălilor înalte, unde picătura de alimentare căzând de la mare înălţime are o largă zonă de împrăştiere.
Urcând pe nivelul superior al sălii, unde se află o platformă netedă, trecem printr-o scurtă porţiune chiar pe sub tavanul cavităţii. Este punctul cel mai înalt: de la intrare până aici am urcat aproape 80 m.  Pentru a merge dincolo de Altar (un grup de stalagmite conice care barau cândva accesul mai departe), va trebui să trecem puţin prin apă, iar după 60 m vom intra într-o nouă săliţă, frumos concreţionată şi mai bine conservată, unde excursia noastră se poate considera încheiată. La întoarcere putem alege o variantă diferită de coborâre din Sala Urşilor: pe sub peretele nordic, foarte neted şi împodobit cu lungi draperii, o potecă se strecoară printre bolovani ajungand la cascada de la lac.
În acelaşi loc ajunge şi pârâul din Galeria Apelor, curgând pe sub bolovani, pentru a se prăvăli apoi într-o cascadă înaltă de 3 m care, în perioadele cu debit bogat, alimentează un lac adânc de 4 m, cu apă limpede. Acest pârâu provine din cantarea carstică a unui afluent a1 Văii Horoaba.
La intrarea în Peșteră se află Mănăstirea Ialomiței, cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ridicată în secolul al XVI-lea, de voievodul Țării Românești Mihnea Vodă (cel Rău). Se spune că acesta s-ar fi adăpostit un timp aici în pribegia sa spre Transilvania (1510) și a ridicat lăcașul de cult în semn de mulțumire lui Dumnezeu, după ce a scăpat de turci. De-a lungul timpului mănăstirea a ars de mai multe ori (de patru ori în patru sute de ani), însă a fost refăcută ridicând-se și un corp de chilii, iar piatra de temelie a fost așezată de ÎPS Vasile Costin, Arhiepiscopul Târgoviștei, în anul 1993. Povestea acestui schit de călugări se pierde în vremurile străvechi, Legenda susținând că însuși Sf. Andrei, întemeietorul credinței ortodoxe la români, s-ar fi refugiat o perioadă în Peștera Ialomiței.

LEGENDE

1.Aici se găsește un bolovan despre care legenda spune că a fost dăruit oamenilor de Zamolxe și care, dacă este atins, își îndeplinește orice dorință.

2.La descoperirea Sălii Urşilor au fost găsite numeroase oseminte şi chiar schelete întregi provenite de la ursul cavernelor, “Ursus Spelacus Blum”, printre care unele la suprafaţă, ceea ce duce la presupunerea că, acum 10.000 de ani, aici au fost ultimele ascunzători ale urşilor cavernelor.

3.Călugării din Mănăstire le-ar fi povestit unor credincioşi vedeniile care li s-au arătat de-a lungul anilor în interiorul grotelor. “Într-o seară, intrând în împărăţia umbrelor din peştera îngropată sub munte, văzui cum zidurile prinseseră viaţă şi se alergau prin hăul pământului, ascunzând coridoare ce sclipeau ademenindu-mă precum fata morgana, pierzându-se apoi în oglinzi paralele ce mă ameţeau cu jocul lor de lumini şi umbre. Fecioare zănatice cu ochii sclipind de puteri magice dansau jocul ielelor înfăşurate în văluri transparente şi cu clopoţei la picioare, apoi m-au cuprins în vartejul horei lor nebune şi urcându-mă într-o trăsura cu cai de foc, m-au purtat pe deasupra munţilor, peste piscuri semeţe şi stânci singuratice, râsul lor şi cântecul fermecat răsunându-mi în urechi timp îndelungat, precum o vrajă nepământeană

4.Legenda mănăstirii se trage încă din secolul al 19-lea şi se referă la existenţa unui călugăr al cărui nume nu a fost cunoscut niciodată, considerat unic în istoria monahismului românesc, datorită faptului că acesta era slujit de către animalele sălbatice. Se spune că în Peştera Ialomiţei a poposit şi Apostolul Andrei, unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos, cel trimis să creştineze România. Tot acolo trăiau sihaştrii, adevăraţii pustnici ai României, încă din secolul al XV-lea.

 

ACCES

Peştera Ialomiţei se află în inima Masivului Bucegi, în versantul drept al Cheilor Peşterii de pe Valea Ialomiţei, la o altitudine de 1530 m. Se poate ajunge cu mijloace auto, pe şoseaua ce urcă din Sinaia, trecând pe lângă cabanele Izvorul Dorului şi Bolboci sau dinspre Târgovişte, pe drumul ce urcă pe Valea Ialomiţei trecâd pe la barajul de la Bolboci.
Poteci mâncate, venind de la Omu, Babele, Vârfu cu Dor, Bran, converg către acest punct turistic. Linia de telecabină Buşteni-Babele-Peştera, facilitează accesul spre aceste locuri pitoreşti. Cea mai importantă bază de cazare o constituie Hotelul Peştera, cu o capacitate de 170 locuri, iar la jumatate de oră distanţă se află Cabana Padina, cu o capacitate de cca 120 locuri. În perioadele de vârf se poate înnopta şi la Schitul Cocora. Poienile largi, ascunse între brazi, de pe malul Ialomiţei, oferă minunate locuri de camping.

Monday Tuesday Wednesday Thursday Friday Saturday Sunday
- 09:00 - 18:00 09:00 - 18:00 09:00 - 18:00 09:00 - 18:00 09:00 - 18:00 09:00 - 18:00

Post New Review

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Abonează-te la newsletter !
Descoperă ponturi si oferte de calatorii din toată România. Călătorești mai ieftin dacă ești abonat !