EnglishRomână
Obiectiv turistic

Pestera lui Epuran

0 / 5

DESCRIERE

 

 

Peştera a fost descoperită în anul 1962, când C. Nicolaescu-Plopşor executa săpături arheologice la baza unui perete de calcar din apropierea satului Jupâneşti. Deplasarea unui bloc de calcar produce degajarea unei guri de peşteră de mici dimensiuni. Pe aici pătrunde la puţin timp D. Staicu din Jupâneşti, care explorează circa 200 m de galerii. În anul 1964, o echipă a speologilor amatori din Braşov pătrunde în sistemul principal al galeriilor peşterii printr-un punct extrem de dificil (Strâmtoarea Speranţei). Prima hartă a peşterii însoţită de o descriere amănunţită o publică Fr. Thomas, L. Munthiu şi C. Ghim-basa, în 1966. Abia în anul 1973, etajul inferior activ este descoperit de o echipă a Institutului de speologie din Bucureşti, prin coborârea unui puţ de 55 metri. Aceştia explorează peste 1.300 metri de galerii necunoscute.

Are 3 km lungime si galerii suprapuse pe doua etaje, cu numeroase sali si ramificatii, precum Sala Cavourilor, Galeria cu bazine, Stramtoarea Sperantei, Sala dintre Stramtori, Sala Blocurilor uriase, Sala Prabusirilor, Catacomba Inamolita, Galeria Placilor de Namol, Feeria Apelor etc.

Se remarca Sala Ursilor (60 mp), bogata in schelete de urs, cristalizate in calcit, pe planseu, si Galeria Comorilor, care reveleaza o deosebita varietate si frumusete de siluete concretionare.

Post New Review

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Abonează-te la newsletter !
Descoperă ponturi si oferte de calatorii din toată România. Călătorești mai ieftin dacă ești abonat !