EnglishRomână
Obiectiv turistic

Pestera Piatra Altarului

0 / 5
Compare Add to favorites

DESPRE

 

 

Este una dintre cele mai frumoase peşteri din ţară – o spun specialiştii, căci doar ei au acces acolo. Turiştii obişnuiţi nu pot, cel puţin deocamdată, să viziteze în voie cele patru mari galerii, botezate Palatul, Paradisul, Geoda şi Altarul Urşilor. Peştera se află în zona Padiş, în munţii Bihorului, şi a fost descoperită de un clujean, Daniel Cârlugea, în 1984.Peștera are un regim de vizitare extrem de restrictiv. A fost încadrată în categoria A, în care se regăsesc peșterile de valoare excepțională care, prin interesul științific sau unicitatea resurselor sunt reprezentative pentru patrimoniul speologic național și internațional.

 

Intrarea în peşteră este îngustă. Interiorul se desfăşoară pe o suprafaţă de aproximativ 3150 de m, de-a lungul celor 4 galerii mai sus menționate.

“Sala Palatului și Galeria Paradisului sunt probabil cele mai frumos concretionate sectoare de peșteră din Europa. Între formațiunile deosebite ce se găsesc aici amintim: macrocristale de calcit (tip colți de câine) ce tapetează pereții Geodei și formează buzdugani și nuferi, cristale scheletice de calcit (triunghiuri escavate), stalagmite monocristal, coloane tip palmier, draperii cu nodozitati sferoidale, numeroase discuri, coralite, perle de peșteră, helictite, etc.

Galeria Paradisului se sfârșește într-un mod neașteptat, cu un pârâu de „mondmilch” (în traducere „lapte de lună”), – o pastă fluidă, de un alb nepământean, ce izvorăște dintr-o crăpătura a masivului calcaros în care se dezvoltă peștera – ce curge printr-o galerie ce abundă în formațiuni, coloane, discuri, macrocristalele de calcit, buzdugane, nuferi, cristalele scheletice de calcit, în formă de triunghiuri cu concavități, stalagmite monocristal, coloane tip palmier, draperii, coralite, gururi pline cu perle de peșteră și alte bijuterii ale acestei împărății subpământene.

Împreună cu Peștera Rece, Diaclaza, Ponorul Marte, Ponorul Mic, Peștera cu Oase și Izbucul Alunului Mic alcătuiește Sistemul Hidrocarstic Ponor. Datorită valorii deosebite, peștera are un regim de vizitare extrem de restrictiv

Post New Review

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Abonează-te la newsletter !
Descoperă ponturi si oferte de calatorii din toată România. Călătorești mai ieftin dacă ești abonat !