EnglishRomână
Obiectiv turistic

Vulcanii noroioși Verified

0 / 5

Vulcanii noroioși

„Minunea naturală a Buzăului”

Natura a înzestrat dealurile şi munţii din Curbura Carpaţilor cu minuni unice, iar Vulcanii Noroioşi din judeţul Buzău sunt exemplul poate cel mai elocvent.
Rezervaţia Vulcanii Noroioşi are patru locuri în care se manifestă acest fenomen: La Fierbători, Pâclele Mari, Pâclele Mici şi Beciu. Cei mai cunoscuţi sunt Pâclele Mari, care acoperă 15 hectare, declaraţi rezervaţie geologică în 1955, şi Pâclele  Mici, întinşi pe 10 hectare, care au fost incluşi pe lista monumentelor naturii în 1924. Aceştia din urmă sunt cei mai vizitaţi pentru că accesul la ei este mai uşor.

Localizare

La Vulcanii Noroioşi, se poate ajunge pe un drum modernizat,  cu autobuz/masina,pe DN10 Buzău-Brașov, din localitatea Sătuc (parte a comunei Berca), situată la 18km distanță de Buzău în direcția Brașov. Din Sătuc, se face un drum la dreapta, marcat corespunzător, iar după trecerea de podul de peste Buzău, urmează o intersecție de unde se virează la stânga. După aproximativ 15km se ajunge la vulcani, după ce se trece prin satele Joseni și Policiori. Drumul este marcat cu indicatoare.

Formarea vulcanilor de nămol

Vulcanii noroioşi sunt nişte movile conice, asemenea unor pâlnii cu vârful în sus, care se formează la suprafaţa pământului, prin erupţia gazelor naturale care-şi croiesc drum de la adâncimi de circa 3.000 de metri spre suprafaţa pământului, printr-un strat de sol argilos, în combinaţie cu pânza freatică.   Erupţia unui astfel de vulcan formează la suprafaţă conurile prin întărirea noroiului în contact cu aerul. Noroiul venit din adâncurile pământului este foarte lichid, motiv pentru care conurile au înălţime mică.

Istoria și legendele vulcanilor noroioși

Vulcanii Noroioşi de la Buzău au fost remarcaţi pentru prima dată la noi în ţară la
Berca, judeţul Buzău, de francezul H. Cognard în 1867 cu ocazia unor prospecţiuni  petroliere.
Mai târziu, au fost descrişi în 1883 de Grigore Cobălcescu, în 1890 de Grigore Ştefănescu şi în 1965 de Mircea Peahă, care şi întocmeşte o lucrare de sinteză, scrie publicistul Gheorghe Petcu, în "Judeţul Buzău-Legende şi istorie".   Referiri la vulcanii noroioşi din ţinutul Buzăului, dar într-o abordare literară, a făcut şi Alexandru Odobescu, în opera sa Pseudokinegeticos, pe care a publicat-o în 1874.

Declaraţi rezervaţie naturală în 1924, Vulcanii Noroioşi au fost incluşi în registrul
naţional şi european din 1995.
Despre vulcanii noroioşi, bătrânii au cules poveşti înfricoşatoare. Se spune că
pământul uscat şi crăpat al locului ar fi pielea unui balaur ascuns în măruntaiele pământului, iar prin ochiurile în necontenită fierbere ar ieşi sângele murdar şi blestemat al lighioanei.

Ponturi :

✅În perioada rece, accesul în rezervatia Vulcanii Noroiosi este permis zilnic, cu
începere de la ora 8, până înainte de lăsarea întunericului. În perioadele cu umiditate mare, accesul este interzis;
✅Pentru ca la Paclele Mari eruptiile sunt dese, se recomanda cizme de cauciuc sau incaltaminte potrivita pentru o astfel de plimbare si in mod ideal schimburi pentru a nu umple masina de noroi la intoarcere;
✅Taxa pentru vizita este de 4 lei pentru persoanele adulte si 1 leu pentru copii, iar in zona exista optiuni de cazare la Pensiunea Vulcanii Noroisi unde se poate servi si masa.

Monday Tuesday Wednesday Thursday Friday Saturday Sunday
09:00 - 18:00 09:00 - 18:00 09:00 - 18:00 09:00 - 18:00 09:00 - 18:00 09:00 - 18:00 09:00 - 18:00

Post New Review

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Abonează-te la newsletter !
Descoperă ponturi si oferte de calatorii din toată România. Călătorești mai ieftin dacă ești abonat !